Cum mi-am câștigat spațiul de siguranță și cum poți să îl câștigi și tu! – Ask Ana @Quantum Minds

Ai cel puțin o relație în viața ta în care să observi că ești liber să fii cine ești? Să te simți auzit și acceptat în mod necondiționat?

Majoritatea oamenilor nu au astfel de relații și își petrec mare parte din timp funcționând pe criteriile a ceea ce vor ceilalți să fie, acumulând frustrări și emoții nefolositoare care ne conduc de cele mai multe ori spre eșec! 

Anulăm astfel oportunități și resurse pe care nici măcar nu știm că le avem și care ne-ar putea susține să obținem ce vrem. 

Mi-am dorit dintotdeauna să mă simt liberă în ceea ce gândesc, simt, fac. Mi-am dorit atât de mult să fiu înțeleasă, respectată, prețuită, iubită, apreciată pentru ce eram, ce gândeam și cum mă comportam. 

A fost cea mai arzătoare dorință a mea de-a lungul vieții și nu știu să fi avut mai mari dezamăgiri sau să fii încheiat relații mai dureroase decât atunci când simțeam că EU nu eram acceptată și mi se cerea să fiu într-un anume fel care nu era ce simțeam eu că sunt. 

Mi-a fost greu de-a lungul vieții să cred că există cu adevărat oameni care atunci când interacționează cu mine, ei chiar vor să fie acolo pentru mine. Aveam constant acel sentiment de ”oare ce trebuie să dau înapoi” , ”oare ce mă va costa asta”

Și uite așa am refuzat de cele mai multe ori să fiu 100% acolo, pretinzând că sunt într-un anume fel, pentru a fi pe placul interlocutorului sau pentru a-i satisface nevoia acestuia. 

Astfel îmi spuneam că eu nu sunt cea mai drăguță persoană, că nu am încredere în oameni și mai ales că nu primesc ajutor și nimeni nu este atent la nevoile mele.

Eram complet nesigură pe ceea ce era corect sau în regulă să fiu, să acționez sau să gândesc. Și asta se vedea în orice rezultat obțineam. 

Exista noroc, existau coincidențe și nu exista un sens. Uneori puteam reuși, alteori nu și eram constant motivată să demonstrez că pot.

Schimbarea a venit atunci când mi-am asumat responsabilitatea pentru unde eram și m-am oprit să fac inventarul a tot ce acumulasem. 

Nu aș fi crezut vreodată că simplul fapt de a nu ști din ce direcție mă mișc sau fără să am ținta în minte îmi aducea atât de multă inconstanță și nesiguranță în rezultatele pe care le aveam.

S-a întâmplat când am primit cea mai bună întrebare din viața mea și atunci când timp de 45 de minute, un om mi-a ascultat toate nemulțumirile despre lume iar mai apoi m-a întrebat simplu: „Și pentru tine, Ce este important în a trăi?” 

Timp ce câteva minute am bâjbâit prin răspunsuri, fără sens. Însă răspunsul care a ieșit și a urlat în mintea mea a fost ”Să am un spațiu de siguranță unde să mă manifest”. 

Din acel spațiu am învățat poate cele mai importante instrumente pe care le-am acceptat și pe care mai apoi le-am implementat în toate ariile vieții. 

Din acel spațiu am învățat să am resurse și să creez ce îmi doresc în viața mea. 

Acum, nu spun că a fost ușor să îmi reconsider tot ce am învățat în viață și să îmi provoc prejudecăți, valori și credințe pe care le aveam și de care țineam cu dinții. 

Ce spun e că aveam spațiul de siguranță unde puteam să manifest toate astea și mai apoi să mă întreb dacă îmi folosește să le am în legătură cu ce vreau să trăiesc și să obțin. 

Și poate că a te manifesta nu este cel mai important pentru toți. 

Cu toate astea cred și sunt convinsă că a avea un spațiu de siguranță unde să descoperi ce ai acumulat până în acest punct al vieții tale și mai apoi să te decizi ce iei cu tine, care să te susțină în ce îți dorești să obții, este foarte important. 

Și să poți face asta în timp ce înveți și instrumente pe care să le ai la îndemână pentru tot restul vieții și cu care să creezi constant bucurii și sens în toate ariile este la fel de important pentru noi toți. 

Este acel spațiu de siguranță pe care mi l-am dorit să îl am și pe care l-am creat, ce îl ofer celor care vor să descopere unde sunt, în ce direcție vor să ajungă, ce îi motivează, ce resurse au și cum le pot crește. 

Și mai ales cum să treacă de la TREBUIE la VREAU!

Solitarul a fugit de lume, a închis ochii, și-a astupat urechile și s-a îngropat într-o peșteră în sine însuşi, dar n-a folosit la nimic……Tu poți să absorbi în tine micro- și macroimensitatea și vei fi mai gol și tot mai gol, căci abundența imensă și golul imens sunt totuna……Semnificațiile succesive nu se află în lucru ci în tine, care ești supus multor schimbări în măsura în care participi la viață. Și lucrurile se schimbă, dar tu nu observi dacă nu te schimbi. Dacă însă te schimbi, atunci se modifică fața lumii….” C.G.Jung, Cartea Roșie

Învață cum să ieși din aceste stări cu strategii simple, dar eficiente.

Din 29 Noiembrie începem împreună să identificăm comportamentele care ne conduc spre rezultate inconstante și blocaje și mai apoi să învățăm instrumentele necesare și resursele interioare care să ne conducă spre excelență în toate ariile vieții.

Participă la programul ✨Deblochează-ți Resursele Interioare!✨ și descoperă o serie de instrumente menite să te ajute să funcționezi la întregul tău potențial! Îți vei mulțumi mai târziu pentru această alegere în care atât tu, cât și echipa ta și chiar întreg business-ul aveți doar de câștigat!

Înscrie-te în program și începe să trăiești viața pe care ți-o dorești!

Ai o întrebare despre ceea ce înseamnă dezvoltarea personală sau coaching? Ai citit ceva și ești curios cum se pune în aplicare? Vrei să afli mai multe informații despre NLP, despre strategii, valori, motivație personală? Pune întrebări în Comunitatea Quantum Minds de pe Facebook și noi îți vom răspunde într-un viitor podcast.

Leave a Reply